
Sunt mamă, soție, antreprenor, terapeut, OM.
De 30 de ani lucrez cu oamenii — de toate vârstele. Am început ca și cadru didactic timp de 10 ani, apoi alți 10 ani în front office și ca formator în formare profesională.
Din 2015 sunt terapeut Reiki. Cu asta am început.
Cumva, am fost terapeut dintotdeauna, fără să știu.
În 2015 am făcut primul meu curs, Reiki, cu Enikő Simon — primul pas pe calea terapiilor, pe care le-am testat mai întâi pe mine. Apoi au urmat: facultatea de Psihologie, formarea ca Facilitator de constelații familiale și terapia sistemică cu Dragoș Riti, formarea în bioenergoterapie cu Alexandra Moșneaga și studiul astrologiei cu Valeriu Pănoiu.
Toate acestea, împreună cu experiența acumulată în ani, m-au transformat într-un terapeut complex, care poate privi omul ca pe un întreg — minte, corp și suflet.
Pentru mine, munca de terapeut este CALEA MEA. Este ceea ce mă definește, ceea ce mă împlinește și îmi aduce sclipirea în priviri.
Sunt psiholog, formator, terapeut Reiki, bioenergoterapeut, facilitator de constelații familiale și trainer.
Mă vei găsi la Quantum Evo nu doar ca facilitator și psiholog, ci și ca trainer al cursului de Public Speaking distractiv și al programului de lucru cu vocea și emoțiile. Sunt cursuri pe care le-am creat pentru tine, om bun, astfel încât să găsești echilibrul între partea de terapie și bucuria de a trăi viața cu sens.
Mă vei găsi exact așa cum sunt: cu blândețea și așezarea terapeutului, dar și cu energia și veselia vieții, pe care abia aștept să le împărtășesc cu tine!